![Fotografie de la Eduard Balan, Pexels Fotografie de la Eduard Balan, Pexels](https://media.dcnews.ro/image/202310/w670/net_zero_cities_pxl_09088600.jpg)
Fotografie de la Eduard Balan, Pexels
Ce este NetZero Cities, care sunt primele oraşe care vor beneficia de soluţiile acestui program şi cât durează implementarea sa aflaţi din rândurile de mai jos.
“Proiectul NetZero Cities reprezintă centrul naţional de competenţă pentru dezvoltarea soluţiilor pentru oraşele inteligente, neutre climatic. Ceea ce s-a întâmplat de fapt a fost că în PNRR s-a adăugat această componentă, de finanţare a celor cinci misiuni ale UE. Una dintre ele este legată de climă, a doua de sol şi proprietăţile solului, a treia de oceane şi zona de ape. Mai avem una pe zona medicală şi ultima este cea legată de oraşe inteligente, neutre climatic.
Plecând de la acest lucru, în PNRR s-au adăugat finanţări pentru a se crea cinci astfel de centre de competenţă. Unul dintre ele a fost câştigat de un consorţiu format de Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu…